ARMIC este o asociație relativ tânără, dar cu mari perspective pentru inginerii consultanți, ea a fost înființată în anul 2012 din inițiativa, cu susținerea și participare a 9 societăți de proiectare și consultanță din republică.
Obiectivele principale ale ARMIC, conform Statutului, constituie:
Ele vor fi atinse prin:
Actualmente noi avem 9 asociați: de la firme solide cu realizări serioase în domeniu, până la organizații mai mici, cu perspectivă în viitor. Dar toate ele sunt independente și imparțiale în activitatea lor zi de zi. De remarcat că domeniul lor de activitate cuprinde toate domeniile de activitate din construcții, inclusiv infrastructura, unde intră drumurile, podurile, căile ferate, aeroporturile, protecția mediului – stațiile de epurare a apelor uzate, depozitele de deșeuri, construcțiile hidrotehnice, industriale, civile, administrative, de irigare, telecomunicații, etc.
În organizațiile asociate activează un număr de circa 250 specialiști.
În activitatea sa ARMIC va furniza celor interesați informații utile despre membrii asociați diferitor clienți, instituții finanțatoare, companii străine, care intenționează să colaboreze cu firmele de proiectare din Republica Moldova.
În activitatea ARMIC un loc aparte îl au și diferite cursuri sau seminare de profil, foruri de afaceri, etc.
Contacte
MD-2004, Republic of Moldova,
Chisinau, Bucuriei str. 12 „a”
Phone: +373 22 74 58 01
Mob: +373 691 49 305
E-mail: armic.md@gmail.com