Română      English
Prima pagină  »  Despre ARMIC  »  Ce este FIDIC-ul

FIDIC

Federation Internationale des Ingenieurs-Conseils

  • este Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi, formată din asociaţii naţionale, reunind în cadrul său organizaţiile profesionale europene şi internaţionale de ingineri-consultanţi. Bunăoară, Moldova este reprezentată în cadrul FIDIC de către Asociaţia ARMIC.
     
  • a fost fondată în 1913 de către trei asociaţii ale inginerilor independenţi din Europa.
     
  • principalele obiective sunt:

  - menținerea unor înalte standarde etice și profesionale;

  - schimbul de opinii și de informații;

  - discutarea problemelor de interes reciproc dintre Federație și Instituții Financiare Internaționale;

  - dezvoltarea profesiei de inginer în țările aflate în curs de dezvoltare.
 

Obiective şi Politici Privind Calitatea

  • Stabilirea, implementarea şi menţinerea unui sistem eficace şi eficient de Management al Calităţii care să îndeplinească obiectivele privind calitatea şi să respecte obligaţiile prevăzute în cadrul Normativelor internaţionale şi Legilor Republicii Moldova.
     
  • Înţelegerea pe deplin, asumarea responsabilităţii şi încercarea de a satisface în totalitate aşteptările Beneficiarului privind calitatea;
     
  • Verificarea şi aprobarea lucrărilor executate de către Antreprenor  în conformitate cu legile şi normativele în vigoare; Caietele de sarcini şi Detaliile Proiectului de Execuţie.
     
  • Asigurarea faptului că proiectele satisfac practicile şi principiile de calitate prevăzute în Planul de Calitate al Proiectului.
     
  • Acordare de asistenţă către Beneficiar la orice problemă care duce la îndeplinirea procedurilor legale şi a oricăror alte sarcini rămase nerezolvate în cadrul procesului de implementare a proiectului.  
  • Îndeplinirea cerinţelor în vigoare  privind calitatea.
     
  • Prevenirea apariţiei unor lipsuri / neconformităţi privind Proiectul Tehnic de Execuţie.
     
  • Asigurarea şi verificarea Calităţii produsului final pus la dispoziţie de către Antreprenor.



Condiţiile FIDIC reprezintă nişte condiţii contractuale adaptate proiectelor de construcţie pe scara internaţională. În ceea ce priveşte conţinutul acestor Condiţii, merită a fi subliniată poziţia dominantă a inginerului-consultant ca administrator al contractului. De altfel, poziţia inginerului-consultant n-a suportat modificări esenţiale în noua ediţie a Condiţiilor FIDIC, în afara faptului că misiunea de cvasi-arbitru i-a fost transferată Comisiei de soluţionare a disputelor.

După deschiderea pieţelor Europei de Est, utilizarea Condiţiilor FIDIC a cunoscut o şi mai rapidă răspândire. Ele sunt utilizate în Polonia, în Ungaria, în Cehia, în ţările baltice, în Rusia şi în Turcia, dar şi în India, China, Australia, Africa şi în ţările Orientului Apropiat. În Europa de Est, şi anume în Polonia şi România, încheierea de contracte de achiziţii publice este deseori strâns legată de Condiţiile FIDIC, lucru facilitat de traducerea în limbile poloneza şi româna ale acestor Condiţii. Pe de altă parte, atât în România, cât şi in Polonia, există programe de instruire şi dispozitive de măsuri destinate să facă cunoscute practicienilor Condiţiile FIDIC.

Prima pagină  »  Despre ARMIC  »  Ce este FIDIC-ul
Ultimele noutăți
21.06.2016
FIDIC organizează conferinţa internaţională în domeniul infrastructurii
19.03.2016
Participarea la Conferința Regională pentru Infrastructura, ediția a II-a, ”Serviciile de Consultanță inginerească în cadrul achizițiilor publice europene”
14.03.2015
Participarea la Conferința Regională în domeniul Infrastructurii organizată la București, România
09.10.2014
Întrunire în cadrul vizitei în Republica Moldova a dlui Enrico Vink, director executiv al Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți
17.09.2014
ARMIC și Asociația Română a Inginerilor Consultanți au semnat un Protocol de parteneriat

Contacte

MD-2004, Republic of Moldova,
Chisinau, Bucuriei str. 12 „a”
Phone: +373 22 74 58 01
Mob: +373 691 49 305
E-mail: armic.md@gmail.com

 




© 2024 Asociația Inginerilor Consultanți din Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Developed by WebDesign.md
PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 55594   Total ieri: 15   Total azi: 10